Scad rezervele minime obligatorii

           Rezervele minime obligatorii sunt disponibilitatile banesti ale bancilor comerciale, in lei si valuta, pastrate in conturi deschise la BNR. Aceste rezerve se constituie pentru: realizarea controlului monetar (si lichiditatii) si pentru stabilizarea ratelor de dobanda de pe piata interbancara.

                Potrivit BNR caracteristicile rezervelor minime obligatorii sunt:

·         „baza de calcul a RMO se determină ca nivel mediu zilnic (pe perioada de observare) al soldurilor elementelor de pasiv în lei şi în valută din bilanţurile băncilor (cu excepţia pasivelor interbancare, a obligaţiilor către BNR şi a capitalurilor proprii)”;

·         “perioada de observare şi cea de aplicare au durata de o lună, fiind succesive (prima dintre ele reprezentând intervalul cuprins între data de 24 a lunii precedente şi data de 23 a lunii curente)”;

·         “ratele RMO pot fi diferenţiate atât în funcţie de moneda de constituire, cât şi în funcţie de scadenţa reziduală a elementelor incluse în baza de calcul (mai mică sau mai mare de 2 ani)”;

·         “RMO se constituie ca nivel mediu zilnic al disponibilităţilor menţinute pe parcursul perioadei de aplicare în conturile deschise la BNR”;

·         “deficitului de rezerve i se aplică o dobândă penalizatoare, iar abaterile repetate se sancţionează prin avertisment, amenzi sau prin limitarea operaţiunilor instituţiei de credit”.[1]

            Din 24 iulie 2009 ratele RMO pentru lei sunt:

·         15% pentru pasivele cu scadenta mai mica de 2 ani;

·         15% pentru pasivele cu scadenta mai mare de 2 ani, cu clauza de rambursare, transferare sau retragere anticipata;

·         0% pentru pasivele cu scadenta mai mare de 2 ani, fara clauza de rambursare, transferare sau retragere anticipata;

            Ratele  RMO pentru pasivele in valuta sunt in prezent de 25% , pentru pasivele cu scadenta mai mica e 2 ani si pentru cele cu scadenta mai mare de doi ani dar cu clauza de rambursare, transferare sau retragere anticipata.

            Ratel dobanzii bonificate la RMO sunt de 1.54% pentru rezervele in lei, de 0.79% pentru rezervele in euro si de 0.40% pentru pasivele in dolari americani. Ratele dobanzilor penalizatoare pentru deficitele de RMO sunt de 15.5% pentru rezervele in lei si de 12.75% pentru rezervele in euro si USD.

            Consiliul de Administratie al BNR a decis in data de 31.03.2011 sa sa reduca rata rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută cu scadenţă reziduală de sub doi ani la nivelul de 20 la sută de la 25 la sută.

             Reducerea ratelor RMO inseamna lichiditate crescuta pe piata bancara, lichiditate ce va duce la acordarea mai multor credite si la scaderea dobanzilor. Se estimeaza ca aceasta reducere va lasa in piata circa 1 miliard de euro. Aceasta reducere va intra in vigoare cu data de 24 aprilie.

            La baza acestei reduceri poate sta una din urmatoarele ipoteze:

·         Ministerul Finantelor Publice are nevoie de bani, bani pe care nu a reusit sa ii atraga de pe piata externa;

·         Se doreste incurajarea economiei, desi aceasta reducere incurajeaza creditarea in valuta, cu atat mai mult cu cat riscul valutar al Romaniei este crescut;

---

[1] www.bnr.ro

Un nou acord cu Fondul Monetar International

      Dupa ce statul Roman a contractat de la FMI un credit in valoare de 12,95 miliarde de euro, in 2009, acesta fiind parte a unui pachet mai mare de circa 20 miliarde de euro, autoritatile au mai incheiat un acord de circa 3,6 miliarde de lei. Contractarea s-a facut inainte de a plati creditele recent contractate.

      Noul acord este unul de tip precautionar, adica va fi accesat doar daca vom avea neaparata nevoie, este incheiat la fel ca acordul din 2009 pe o perioada de 24 de luni. Acest acord vine concomitent cu un credit de la Uniunea Europeana de 1,4 miliarde de euro si unul de la Banca Mondiala de 400 de milioane de euro. Conform contractului creditul de la FMI poate fi accesat doar in situatii exceptionale precum atac la moneda nationala.

      Astfel de imprumuturi sunt conditionate de adoptarea unor politici care in viziunea Fondului trebuie sa duca la redresare economica, dar pentru ca are 187 de membri, e greu ca sa gaseasca specificul fiecarei economii, astfel intervenind politici care nu sunt potrivite. Inainte de criza din 2007, se vorbea de regandirea fondului deoarece existau voci care sustineau ca nu mai corespunde economiei globale actuale. Dar odata cu declansarea crizei a fost nevoie de un organism de sprijin si astfel fondul a reintrat in joc. Astfel criza a dus la o dezvoltare a tipurilor de credite, la cresterea cotelor de participare in vederea majorarii creditelor acordate si implicit la creditele acordate pentru redresare.    

Fondul Proprietatea

           Fondul Proprietatea (FP) a fost infiintat in anul 2005 avand drept scop principal asigurarea resurselor financiare necesare despagubirii persoanelor expropriate abuziv in timpul regimului comunist. Este creat sub forma de societate pe actiuni si functioneaza ca societate de investitii de tip inchis. Fondul emite un numar de actiuni care reprezinta valoarea tuturor despagubirilor ce trebuie acordate, procesul de despagubire este inca in curs de desfasurare.

           Obiectivul investitional al fondului este aprecierea pe termen lung a capitalului prin investitii in actiuni si instrumente financiare bazate pe actiuni romanesti. La sfarsitul lui 2010 portofoliul fondului includea actiuni in 83 de societati (28 listate si 55 nelistate). Portofoliul este concentrat pe sectoare precum: energie electrica, gaze naturale si petrol, grafic numarul 1.

Grafic numarul 1, sursa datelor: Fondul Proprietatea

          Fondul este administrata de o companie britanica, Franklin Templeton, aceasta este supravegheata de Comitetul Reprezentantilor numit de catre AGA[1] a FP. Plata administratorului se face anual si se stabileste astfel:

·         0,379% aplicat la capitalizarea companiei calculata cu pretul mediu de piata pentru ultimele 90 de zile ale anului, pentru serviciul de administrare a portofoliului;

·         0,1% aplicat aceleasi baze pentru serviciul de administrare al fondului;

·         0,0007% pe luna pentru depozitare.

          Actionariatul este format din Ministerul Finantelor Publice cu 36,79% actiuni, persoane fizice romane cu 30,78%, actionari institutionali straini cu 18,06% si alti actionari, dupa cum se poate vedea din graficul numarul 2.

Grafic numarul 2, sursa datelor: Bursa de Valori Bucuresti

In anul 2010 dividentul pe actiune a fost de 0,0816 lei, dividendele oferite totalizand 1,1 miliarde de lei acestea au fost platite incepand cu luna octombrie 2010. Fondul estimeaza ca valoarea dividendului pe actiune pentru 2011 va fi de 0,0156. Diferenta dintre dividendul pe 2010 si cel pe 2011 se datoreaza in mare parte caderii cotatiei la bursa a actiunilor societatii.  Evolutia activului net pe actiune se poate vedea in graficul numarul 3.

Grafic numarul 3, sursa datelor: Fondul Proprietatea

          Pe viitor fondul prin managerul sau, Franklin Templeton doreste sa se orienteze catre valoare, catre investitii pe termen lung si doreste sa devina un fond performant.

          Initiativa de a despagubi pe cei care au fost expropriati abuziv a venit destul de tarziu, dupa cca 16 ani de la caderea regimului comunist. Astfel multi dintre cei expropriati au decedat sau au ajuns la o varsta la care nu mai vor decat o viata linistita, si chiar in cazul in care sunt interesati si le sunt alocate titluri, multi cad in capcana speculatorilor.

          Actiunile unor companii de stat strategice prezente in portofoliul FP, da posibilitatea investitorilor straini sa le achizitioneze, ceea ce nu reprezinta un joc strategic al statului roman, care si-a facut un obicei din a privatiza toate companiile de stat.

          Valoarea actiunilor fondului a cunoscut o scadere constanta in cele cateva luni de la cotarea pe bursa, toti cei interesati in ceea ce priveste fondul privesc ingrijorati spre viitor.

---

[1] Adunarea Generala a Actionarilor

Europa 2020

           Exista pareri pro si contra asupra viitorului Uniunii Europene, unii cred ca fiecare tara europeana are nevoie de avantajele create de Spatiul Economic European, de stabilitatea oferita de moneda unica si de politica unitara, pe cand altii sustin ca sansele Uniunii tind spre zero.

            Adevarul este ca traim intr-o lume tot mai tehnologizata si cu o puternica tendinta spre globalizare, intr-o lume in care principalii jucatori: Statele Unite ale Americii, Rusia si China se afla intr-o competitie acerba.

            In acest context Europa trebuie sa se mobilizeze pentru ca statele europene luate individual sa nu devina victime colaterale. Astfel s-a elaborat Strategia Europa 2020, care stabileste tintele de atins pana in anul 2020. Prioritatile stategiei sunt:

• dezvoltarea unei economii bazate pe cunoastere si inovare;
• crestere durabila - economie eficienta in ceea ce priveste ecologizarea utilizarii resurselor;
• crestere favorabila incluziunii si ocuparea masiva a fortei de munca.

Principalele obiective ale Strategiei Europa 2020 sunt:

• 75% din populatia cu varsta intre 20 - 64 de ani sa aiba un loc de munca;
• sectorului de cercetare - dezvoltare sa ii fie alocate 3% din PIB-ul UE;
• abandonul scolar timpuriu sa se situeze sub 10%, iar cel putin 40% din tineri sa urmeze cursurile institutiilor de studii  superioare;
• reducerea cu 20 de milioane a persoanelor amenintate de saracie.

 In primul rand insa trebuie gasita calea de iesire din criza. Aceasta a aratat unele deficiente ale uniunii precum:

• rata medie de crestere a UE a fost mai scazuta decat a principalilor parteneri economici in ultimii 10 ani;
• rata de ocupare a fortei de munca in Europa este mai scazuta decat in alte parti ale lumii: media fiind de 69% pentru persoanele intre 20 si 64 de ani; numai 63% dintre femei lucreaza in comparatie cu 76% dintre barbati; cetatenii europeni lucreaza in medie cu 10% mai putine ore decat cei din Statele Unite si Japonia;
• se inregistreaza imbatranirea populatiei.

Lumea evolueaza si provocarile se intensifica:

• Europa este o economie puternica dar concurenta este acerba, tari precum India si China investesc mult in cercetare - dezvoltare, pentru a avansa in clasamentul economic global;
• sectorul financiar global necesita o mai atenta reglementare, pentru a preveni repeterea crizelor globale, bazate pe bule speculative, precum cea din 2007;
• se constata necesitatea orientarii catre resurse regenerabile, deoarece utilizarea combustibililor fosili afecteaza grav climatul, iar previziunea conform careia populatia mondiala va creste de la 6 la 9 miliarde, va intensifica concurenta pentru resurse naturale.

Ce ne ramane de facut este sa devenim mai eficienti, sa ne utilizam mai eficient resursele, sa investim mai mult in cercetare dezvoltare pentru ca Uniunea Europeana sa se inscrie pe o traiectorie ascendenta a prosperitatii, si sa nu continua reformele intr-un ritm lent care ar duce la o degradare a bunastarii sociale si a economiei.

Evoluţia inflaţiei în România

           Inflatia se poate defini ca o crestere a nivelului general al preturilor atat la bunuri cat si la servicii in conditiile in care puterea de cumparare scade. Inflatia se face simtita atat la nivelul consumatorului cat si la nivelul macroeconomic.
           Inflaţia are influenţe atât pozitive cât şi negative asupra creşterii economice, asupra populaţiei, dar şi asupra întreprinderilor. O inflaţie ridicată frânează creşterea economică, hiperinflaţia induce recesiune, iar la un nivel moderat, inflaţia în general antrenează efecte benefice. Însă de cele mai multe ori acesta determină efecte negative şi de aceea oamenii de specialitate au formulat anumite politici de control şi stopare a fenomenului inflaţionist. Datorită consecinţelor negative asupra organismului economic şi social, inflaţia constituie un obiectiv major al politicilor macroeconomice din toate ţările cu economie de piaţă. De aceea politicile actuale de combatere a inflaţiei au fost astfel elaborate încât să stopeze inflaţia şi, în acelaşi timp, să permită creşterea economică şi limitarea şomajului.
           Ţintele de inflaţiei stabilite şi intervalul acceptat de BNR pentru variaţia ratei inflaţiei în următoarea perioadă, arată astfel:

Grafic nr. 1 - Ţintele de inflaţie şi intervalul de variaţie stabilit de BNR

           Ţintele anuale de inflaţie s-au plasat în ultimii ani pe o traiectorie descendentă, nivelul lor scăzând de la 7,5 la sută ±1 punct procentual în 2005, la 3,5 la sută ±1 punct procentual în 2009 şi 2010. Ţinta de inflaţie pentru sfârşitul anului 2011 a fost coborâtă la nivelul de 3 la sută ± 1 punct procentual. Opţiunea de a se accentua în 2011 trendul descendent al ţintelor anuale de inflaţie a fost justificată în principal de perspectiva decelerării susţinute a inflaţiei în următorii ani, având ca resort contracţia severă suferită în 2009 de economia românească sub impactul crizei financiare şi economice globale, precum şi de ritmul lent de redresare anticipat în perioada post-criză a economiei mondiale şi implicit cea naţională. În favoarea opţiunii a mai pledat capacitatea acestui nivel al ţintei de a satisface cerinţa de a se consolida dezinflaţia şi de a se atinge în concordanţă cu calendarul prevăzut pentru adoptarea euro un nivel al ratei inflaţiei compatibil cu criteriul de inflaţie al Tratatului de la Maastricht, precum şi, ulterior, cu definiţia cantitativă a stabilităţii preţurilor adoptată de BCE. În acelaşi timp, opţiunea privind nivelul ţintei de inflaţie pentru anul 2011 a reflectat preocuparea BNR pentru stabilirea unor obiective realiste, atingerea acestora fiind esenţială pentru consolidarea credibilităţii băncii centrale şi implicit pentru ancorarea eficace a anticipaţiilor inflaţioniste pe termen mediu. În contextul dat, menţinerea unei abordări prudente în ceea ce priveşte pasul de reducere a ţintei de inflaţie pentru 2011 a fost justificată de riscurile şi incertitudinile legate de magnitudinea efectelor inflaţioniste directe ce vor continua să fie exercitate de factori aflaţi în afara sferei de influenţă a băncii centrale, cei mai importanţi fiind:

• ajustarea preţurilor administrate;
• reluarea proceselor de convergenţă economică, inclusiv a convergenţei nivelului preţurilor, după încheierea perioadei de contracţie economică sincronizată;
• menţinerea unor rigidităţi nominale asimetrice.

 Grafic nr. 2 - Evoluţia inflaţiei, sursa Raport asupra inflaţiei, februarie 2011, BNR

            Ţintirea inflaţiei pe anii 2007-2009 s-a dovedit corectă şi eficientă. BNR trebuie să continuie efortul pentru reducerea inflaţiei într-un ritm realist, este necesară aplicarea “ţintirii directe a inflaţiei” (inflation targeting), trebuie să se alinieze la politicile monetare ale zonei euro, pentru a evita şocurile produse de schimbările bruşte ale orientării politicii monetare; politica valutară trebuie să permită realizarea cursului real al leului. Deasemenea Banca Centrală trebuie să finalizeze adaptarea acquis-ului comunitar în activitatea bancară şi procedurile de supraveghere şi întărirea independenţei băncii centrale, trebuie să dezvolte sistemul bancar şi ansamblul sistemului financiar pentru a creşte raţionalitatea alocării resurselor şi a asigura politicii monetare canale adecvate de transmisie, trebuie să modernizeze sistemul de plăţi şi să-l conecteze la sistemul European T.A.R.G.E.T.

Studiu comparativ al serviciului de internet banking în Europa şi România

           Internet banking-ul este un serviciu bancar pus la dispoziţia clienţilor, persoane fizice şi juridice, serviciu care facilitează realizarea operaţiunilor cu banca, prin efectuarea lor prin intemediul  internetului.

            Raportând analiza serviciului de internet banking la perioada crizei, se constată  că perioada economică dificilă a avut efect de impulsionare al acestor servicii. Nevoia de reducere a costurilor a determinat băncile să-şi mute o parte din operaţiuni către canalele alternative de distribuţie. Pe de altă parte clienţii sunt mai atenţi la preţul plătit pentru serviciile bancare, la timpul alocat lor, la viteza şi la siguranţa operaţiunilor.

            Conform unui studiu realizat de revista e-Finance asupra a 19 bănci, care împreună deţin peste 80% din activele sistemului bancar românesc, numărul clienţilor serviciilor de internet banking a crescut cu 66% în 2009 faţă de anul anterior, după cum se poate observa în graficul 1.



Grafic nr.1

           Performanţe în extinderea serviciilor de internet banking au realizat atât platformele mature, care au avut creşteri de până la 50%, cât şi serviciile nou lansate, care au înregistrat creşteri semnificative de până la 600%, după cum se poate observa în graficul 2.

Grafic nr. 2

              În ceea ce priveşte  situaţia europeană a adoptării serviciilor de internet banking, aceasta poate fi clasificată în patru grupuri:

·         Ţările nord europene, care au o rată de adoptare de 62-77%;

·         Ţările central europene (Germania, Franţa, Marea Britanie), care au o rată de adoptare de 35-54%;

·         Ţările din Europa de Sud şi de Est, plus Irlanda, care au o rată de adoptare sub 32%;

·         Ţările emergente, în care internet bankingul este puţin folosit, sub 5%.

Ratele de adoptare a internet bankingului pe ţări se găsesc în graficul numărul 3.

Grafic nr. 3

Concluzii:

            Internet bankingul are o rată de adoptare scăzută în România datorită numărului mic de utilizatori de internet în comparaţie cu alte ţări europene şi a gradului scăzut de înţelegere a acestui serviciu. S-a constatat însă că pe perioada crizei serviciul a cunoscut o dezvoltare rapidă, şi pe viitor se prevede o creştere semnificativă a utilizării acestui serviciu. Un domeniu în care România este deficitară este educaţia bancară, băncile din sistem axându-se mai mult pe nestiinţa populaţiei pentru a realiza profituri cât mai mari.

Schimbarea structurii activelor tranzacţionate la bursă

           Criza financiară a schimbat coordonatele privind preferinţele investiţionale. Dacă în anii trecuţi acţiunile erau cele mai căutate, oferind un randament superior dobânzilor bancare sau obligaţiunilor, în anii 2009 - 2010 s-a văzut o fugă a investitorilor de plasamentele riscante si acceptarea unora mai sigure, chiar cu randamente mai scăzute. Investiţiile în instrumente purtătoare de dobândă sunt deja la mare căutare pentru că randamentele plătite de băncile românesti atât pentru sumele în lei, cât si pentru cele în euro sunt attractive. Chiar dacă un astfel de câstig este comparabil cu media anuală a unui investitor pe termen lung la bursă, garantarea depozitelor în limita a 100.000 de euro si riscul indiscutabil mai redus fac ca investitorii mici si medii să prefere depozitele bancare.

           Pe toate segmentele Bursei de Valori Bucureşti rulajele au acumulat 2,15 miliarde de euro în 2010, în creştere cu 29% faţă de 2009.

          Pe piaţa acţiunilor valoarea de tranzacţionare a totalizat 1,48 miliarde euro, cu 10,7% mai mare faţă de 2009. Anul care tocmai s-a încheiat a determinat un vârf de tranzactionare pentru piaţa obligaţiunilor, care a totalizat 620,5 milioane euro în creştere cu 104,8% faţă de 2009. Pe segmentul futures, 2010 a fost cel mai bun an de la lansare, din 2007. Valoarea de tranzacţionare a fost de 25,3 milioane euro, în creştere cu 59,5% faţă de 2009. Şi unităţile de fond tranzacţionate au cunoscut o creştere de 10,2% faţă de 2009, atingând un nivel de 5,36 milioane euro. Noul instrument financiar al BVB din 2010, produsele structurate, a înregistrat o evoluţie semnificativă, atingând un nivel al valorii tranzacţionate de 10,7 milioane euro corespunzător unui număr de 12.706 tranzacţii pentru 1,2 milioane de unităţi tranzacţionate.

           Motivele pentru care fondurile de obligaţiuni au înregistrat un succes atat de mare sunt:

           1.Momentul care a marcat startul creşterii accelerate a investiţiilor în fondurile de obligaţiuni coincide cu “prăbuşirea” bursei locale. Astfel, în 2008, investitorii care achiziţionau în mod tradiţional acţiuni, s-au reprofilat odată cu scăderea bursei, alegând să îşi mute investiţiile în fondurile de obligaţiuni, instrumente cu un grad de risc mult mai scăzut. În consecinţă, deşi randamentele anuale erau aproximativ de 30%, scăderile de până la 70% de pe bursa locală i-au determinat pe investitori să se refugieze în instrumente mai sigure şi mult mai puţin expuse la volatilităţi.

Grafic nr.1

Fondurile de obligaţiuni investesc într-o proporţie ridicată în obligaţiuni, fie că acestea sunt obligaţiuni de stat, municipale sau corporative. Restul banilor sunt investiţi în alte instrumente cu grad scăzut de risc, cum ar fi depozitele bancare. Datorită faptului ca agregă sume mari, administratorii fondurilor de obligaţiuni negociază cu băncile rate ale dobânzii ridicate pentru depozitele plasate, contribuind astfel la creşterea randamentului fondului.

           2.Randamentele oferite de fondurile de obligaţiuni sunt extrem de atractive pentru cei cu aversiune faţă de risc. Fondurile de obligaţiuni au fost performerele pieţei înregistrând randamente de până la 14%. De altfel, randamentul fondurilor de obligaţiuni s-a situat de-a lungul timpului cu mult deasupra ratei inflaţiei şi ratei medii a dobânzii practicate la depozitele bancare pe un an. În anul 2010 fondurile de obligaţiuni au avut o performanţă cuprinsă între 6.93% – 11.79%, randament superior atat ratei inflaţiei (7,88 %) estimate cât şi ratei medii a dobânzii la depozitele pe un an(aproximativ 3%).

            3.Strategiile de vânzare ale administratorilor bancari şi-au pus cu siguranţă amprenta asupra intrărilor de bani în fondurile de obligaţiuni. Administratorii de fonduri care fac parte din reţele bancare extinse au intensificat eforturile de atragere de investiţii în aceste fonduri prin intermediul reţelelor bancare, aşa încât cele mai mari adeziuni în fondurile de obligaţiuni au fost înregistrate în cazul administratorilor din această categorie.

             Principalele direcţii în care ar trebui să acţioneze Bursa de Valori Bucureşti în următorii ani ar fi: să creeze condiţii optime de manifestare a cererii şi ofertei de instrumente financiare şi să stimuleze prezenţa pe piaţa bursieră a factorilor care dau substanţă oricărei burse: emitenţii, investitorii şi instrumentele financiare. Cea mai sintetică modalitate de exprimare a succesului demersurilor pe care ar trebui să întreprindă Bursa de Valori Bucureşti în viitor pentru dezvoltarea pieţei bursiere din România să obţină prin raportare la cifrele care vor fi consemnate în dreptul a doi indicatori cantitativi: capitalizarea bursieră şi valoarea tranzacţiilor.

Indicatori principali	An
	2009		2010
	Mil. Ron	Mil. EUR	Mil. RON	Mil.EUR
Total piata
Valoare tranzactionata totala	6464,87	1527,49	6477,37	1562,35
Societati admise la tranzactionare
Numar societati	69		72
Capitalizarea bursiera	80074,50	19052,65	92012,86	21664,87
Valoarea tranzactionata	5082,95	1201,49	4145,07	997,50
Rata lichiditatii (val. tranz./capitalizare)	7,93		4,98
PER piata	14,42		11,37
PER piata/Valoare nominala	1,04		1,02
Rata dividendului	2,81		1,44
Societati nelistate
Numar societati nelistate	31		27
Valoare tranzactionata	9,74	2,31	5,27	1,26
Obligatiuni
Numar obligatiuni	60		56
Valoare tranzactionata	1177,62	277,78	2224,15	539,21
Unitati de fond
Numar instrumente	2		3
Valoare tranzactionata	2,76	0,65	6,36	1,53
Produse structurate
Numar instrumente	0		9
Valoare tranzactionata	0,0	0,0	3,38	0,79
Futures
Numar instrumente	42		42
Valoare tranzactionata	67,05	15,88	93,15	22,06
Oferte publice primare
Valoare tranzactionata	124,75	29,37	0,0	0,0

                                                                               Tabel nr. 1