Ce este inflatia ?

            Ce este inflatia? De multe ori am auzit aceasta intrebare, si nu de multe ori am auzit raspunsuri gresite sau cel putin incomplete. Pentru a capata un raspuns clar am consultat dictionarul economic online: “inflatia  este cresterea generala a preturilor la bunuri si servicii intr-o perioada de timp”[1], aprofundand am inteles ca inflatia apare odata cu cresterea discrepantei dintre masa monetara si oferta de bunuri. Inflatia se face simtita prin cresterea generalizata a preturilor  si scaderea puterii de cumparare a banilor.

            Inflatia se poate realiza prin mai multe metode:

a)      Inflatie prin moneda – denumita si inflatie monetara, se realizeaza prin emisiune monetara fara acoperire in economie, surplsul de moneda duce la cresterea cererii de bunuri si produse, iar aceasta duce la cresterea preturilor.

b)      Inflatia prin cerere – se realizeaza atunci cand cererea agregata[2] este mai mare decat oferta agregata[3]. Cererea agregata poate creste atunci cand: creste masa monetara, are loc cresterea salariilor neînsotita de cresterea productivitatii muncii, prin extinderea creditului de consum si cand se reduce interesul spre economisire.

c)      Inflatie prin costuri – cresc costurile de productie, cererea de bunuri si servicii scade iar preturile cresc. Cauzele acestei inflatii sunt: cresterea cheltuielilor cu salarii in nonconcordanta cu productivitatea muncii, crestrea preturilor la materiale, materii prime, combustibili si energie.

d)     Inflatie importata – datorata faptului ca preturile externe cresc, si astfel creste valoarea importului, care duce la cresterea costurilor.

            Inflatia poate imbraca mai multe forme in functie de intensitatea sa:

a)      Inflatie taratoare – crestere a preturilor pe an de pana la 3%;

b)      Inflatie persistenta - crestere a preturilor pe an intre 5% si 10%;

c)      Inflatie galopanta - crestere a preturilor pe an mai mare de 10%;

d)     Hiperinflatie - crestere a preturilor pe an mai mare de 50%.

            Este de preferat ca inflatia sa fie cat mai mica, mentinerea inflatiei la nivele minime este un obiectiv principal al Uniunii Europene, pentru mentinerea stabilitatii preturilor. Un exemplu

extrem de inflatie a avut loc in Germania anului 1923, cand salariatii erau platiti de doua ori pe zi, pentru a-si putea cumpara bunurile necesare consumului inainte ca preturile sa creasca din nou.  Este de la sine inteles ca rata ridicata a inflatiei are impact negativ asupra economiei, dar pot exista cazuri in care si o rata scazuta a inflatiei poate afecta puternic o economie; in acest caz este vorba de o rata a inflatiei volatila. Volatilitatea ratei inflatiei se datoreaza oscilatiilor puternice ale preturilor in cadrul unei economii. Inflatia zonei euro a evoluat de la o inflatie volatila in anul 1970 (Portugalia avea rata inflatiei de 11,9% in 1970; 28,9% in 1984; majoritatea tarilor europene avand rate ale inflatiei ridicate si volatile) la o rata a inflatiei scazuta (sub 7%) si lipsita de volatilitate. Aceasta evolutie este una benefica pentru economia europeana si a avut la baza cateva evenimente importante pentru UE, precum: semnarea Tratatului de la Maastricht in 1992, lansarea monedei euro in 1999 sau introducerea monedei unice euro in 2002.

            O caracteristica cheie a inflatiei este cresterea preturilor si implicit scaderea puterii de cumparare a banilor. Deoarece puterea de cumparare scade, un consumator poate cumpara tot mai putin dintr-un anumit bun pe masura ce timpul trece; spre exemplu astazi cu 1 leu se poate cumpara o paine, aceeasi paine peste un an va putea fi cumparata cu 2 lei (a avut loc o crestere de 100% a pretului painii). Aceasta scadere a puterii de cumparare a banilor afecteaza in acelasi timp toti jucatorii dintr-o economie (consumatori, firme, guvern, s.a. ) si acestia sunt mai putin inclinati spre economisire, si sunt predispusi sa cheltuie in prezent.  

            Inflatia afecteaza si debitorii, spre exemplu pe tinerii care isi cumpara o casa prin credit; acestia sunt afectati de rata inflatiei prin prisma faptului ca inflatia afecteaza rata dobanzii, iar in  cazul unei inflatii volatile, creditorii isi asigura riscul de cresterea inflatiei prin practicarea unor cresterea ratei dobanzii sau prin folosirea dobanzii variabile, lucru care ii  dezavantajeaza net pe debitori.

            Cum masuram inflatia? In Romania inflatia este masurata concomitent prin doi indicatori: indicele preturilor de consum, indice prevazut pentru specificul economiei romanesti; si indicele armonizat al preturilor de consum, care reprezinta o metoda de calcul al cresterii preturilor la nivelul Uniunii Europene. Cei doi indicatori sunt calculati de catre Institutul National de Statistica.

            Gestionarea inflatiei se realizeaza prin politica monetara sau prin cea fiscala. Politica monetara este implementata de catre Banca Central Europeana si are un rol foarte importanat in reducerea inflatiei. Politica monetara regleaza catitatea de bani din economie prin intermediul ratei dobanzii de referinta, astfe se urmareste sa nu existe o cantitate de bani mai mare sau mai mica decat nevoile efective ale economiei.

            Cum functioneaza mecanismul ratei dobanzii de referinta? Rata dobanzii de referinta reprezinta pretul la care bancile comerciale se imprumuta de la banca centrala (in cazul nostru Banca Nationala a Romaniei). Nivelul acesteia determina sumele care le vor imprumuta bancile centrale de la BNR, si astfel costurile la care care aceste sume vor fi oferite clientilor bancilor comerciale. Daca bancile comerciale imprumuta sume la o rata a dobanzii de referinta crescuta, acestea vor percepe dobanzi crescute si astfel: imprumuturile devin mai putin accesibile, oamenii vor prefera sa economiseasca mai mult decat sa cheltuiasca, scade cantitatea de bani din circulatie si astfel scade cererea, ceea ce va duce la scaderea preturior si implicit a ratei inflatiei. Acest proces poate avea loc si invers, situatie nu prea agreata deoarece in final duce la o rata a inflatiei ridicata.     

            Cum se gestioneaza inflatia prin intermediul politicii fiscale? Politica fiscala poate modifica cererea si oferta si implicit rata inflatiei. Modificarea cererii si a ofertei se realizeaza prin deciziile guvernului, prin nivelul impoziteleor si taxelor si introducand bani in economie (prin realizarea de investitii in infrastructura si servicii).

            Inchei aceasta scurta prezentare cu mentiunea ca mai sunt aspecte de discutat pe seama inflatiei precum: modul cum este aceasta perceputa si tratata la nivelul Uniunii Europene, cum afecteza inflatia economia unei tari, cum afecteaza deciziile luata de cetateni, agenti economici sau guverne si institutii de stat, si altele. Cert este ca inflatia este un fenomen care trebuie tinut sub control pentru o dezvoltare sanatoasa a economiei. Pentru studierea mai pe larg a inflatiei se poate face la urmatoarele adrese:

• http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/hicp/introduction
• http://www.ecb.europa.eu/stats/prices/hicp/html/inflation.en.html
• http://en.wikipedia.org/wiki/Nairu

---

[1] http://www.dictionar-economic.com/index.php?do=view&id=28

[2] Cerera agregata – reprezinta totalitatea cererii de bunuri si servicii, intr-o perioada data.

[3] Oferta agregata – reprezinta totalitatea bunurilor si serviciilor oferite pe o piata nationala de catre agentii economici nationali si straini.

Evoluţia inflaţiei în România

           Inflatia se poate defini ca o crestere a nivelului general al preturilor atat la bunuri cat si la servicii in conditiile in care puterea de cumparare scade. Inflatia se face simtita atat la nivelul consumatorului cat si la nivelul macroeconomic.
           Inflaţia are influenţe atât pozitive cât şi negative asupra creşterii economice, asupra populaţiei, dar şi asupra întreprinderilor. O inflaţie ridicată frânează creşterea economică, hiperinflaţia induce recesiune, iar la un nivel moderat, inflaţia în general antrenează efecte benefice. Însă de cele mai multe ori acesta determină efecte negative şi de aceea oamenii de specialitate au formulat anumite politici de control şi stopare a fenomenului inflaţionist. Datorită consecinţelor negative asupra organismului economic şi social, inflaţia constituie un obiectiv major al politicilor macroeconomice din toate ţările cu economie de piaţă. De aceea politicile actuale de combatere a inflaţiei au fost astfel elaborate încât să stopeze inflaţia şi, în acelaşi timp, să permită creşterea economică şi limitarea şomajului.
           Ţintele de inflaţiei stabilite şi intervalul acceptat de BNR pentru variaţia ratei inflaţiei în următoarea perioadă, arată astfel:

Grafic nr. 1 - Ţintele de inflaţie şi intervalul de variaţie stabilit de BNR

           Ţintele anuale de inflaţie s-au plasat în ultimii ani pe o traiectorie descendentă, nivelul lor scăzând de la 7,5 la sută ±1 punct procentual în 2005, la 3,5 la sută ±1 punct procentual în 2009 şi 2010. Ţinta de inflaţie pentru sfârşitul anului 2011 a fost coborâtă la nivelul de 3 la sută ± 1 punct procentual. Opţiunea de a se accentua în 2011 trendul descendent al ţintelor anuale de inflaţie a fost justificată în principal de perspectiva decelerării susţinute a inflaţiei în următorii ani, având ca resort contracţia severă suferită în 2009 de economia românească sub impactul crizei financiare şi economice globale, precum şi de ritmul lent de redresare anticipat în perioada post-criză a economiei mondiale şi implicit cea naţională. În favoarea opţiunii a mai pledat capacitatea acestui nivel al ţintei de a satisface cerinţa de a se consolida dezinflaţia şi de a se atinge în concordanţă cu calendarul prevăzut pentru adoptarea euro un nivel al ratei inflaţiei compatibil cu criteriul de inflaţie al Tratatului de la Maastricht, precum şi, ulterior, cu definiţia cantitativă a stabilităţii preţurilor adoptată de BCE. În acelaşi timp, opţiunea privind nivelul ţintei de inflaţie pentru anul 2011 a reflectat preocuparea BNR pentru stabilirea unor obiective realiste, atingerea acestora fiind esenţială pentru consolidarea credibilităţii băncii centrale şi implicit pentru ancorarea eficace a anticipaţiilor inflaţioniste pe termen mediu. În contextul dat, menţinerea unei abordări prudente în ceea ce priveşte pasul de reducere a ţintei de inflaţie pentru 2011 a fost justificată de riscurile şi incertitudinile legate de magnitudinea efectelor inflaţioniste directe ce vor continua să fie exercitate de factori aflaţi în afara sferei de influenţă a băncii centrale, cei mai importanţi fiind:

• ajustarea preţurilor administrate;
• reluarea proceselor de convergenţă economică, inclusiv a convergenţei nivelului preţurilor, după încheierea perioadei de contracţie economică sincronizată;
• menţinerea unor rigidităţi nominale asimetrice.

 Grafic nr. 2 - Evoluţia inflaţiei, sursa Raport asupra inflaţiei, februarie 2011, BNR

            Ţintirea inflaţiei pe anii 2007-2009 s-a dovedit corectă şi eficientă. BNR trebuie să continuie efortul pentru reducerea inflaţiei într-un ritm realist, este necesară aplicarea “ţintirii directe a inflaţiei” (inflation targeting), trebuie să se alinieze la politicile monetare ale zonei euro, pentru a evita şocurile produse de schimbările bruşte ale orientării politicii monetare; politica valutară trebuie să permită realizarea cursului real al leului. Deasemenea Banca Centrală trebuie să finalizeze adaptarea acquis-ului comunitar în activitatea bancară şi procedurile de supraveghere şi întărirea independenţei băncii centrale, trebuie să dezvolte sistemul bancar şi ansamblul sistemului financiar pentru a creşte raţionalitatea alocării resurselor şi a asigura politicii monetare canale adecvate de transmisie, trebuie să modernizeze sistemul de plăţi şi să-l conecteze la sistemul European T.A.R.G.E.T.