Schimbarea structurii activelor tranzacţionate la bursă

           Criza financiară a schimbat coordonatele privind preferinţele investiţionale. Dacă în anii trecuţi acţiunile erau cele mai căutate, oferind un randament superior dobânzilor bancare sau obligaţiunilor, în anii 2009 - 2010 s-a văzut o fugă a investitorilor de plasamentele riscante si acceptarea unora mai sigure, chiar cu randamente mai scăzute. Investiţiile în instrumente purtătoare de dobândă sunt deja la mare căutare pentru că randamentele plătite de băncile românesti atât pentru sumele în lei, cât si pentru cele în euro sunt attractive. Chiar dacă un astfel de câstig este comparabil cu media anuală a unui investitor pe termen lung la bursă, garantarea depozitelor în limita a 100.000 de euro si riscul indiscutabil mai redus fac ca investitorii mici si medii să prefere depozitele bancare.

           Pe toate segmentele Bursei de Valori Bucureşti rulajele au acumulat 2,15 miliarde de euro în 2010, în creştere cu 29% faţă de 2009.

          Pe piaţa acţiunilor valoarea de tranzacţionare a totalizat 1,48 miliarde euro, cu 10,7% mai mare faţă de 2009. Anul care tocmai s-a încheiat a determinat un vârf de tranzactionare pentru piaţa obligaţiunilor, care a totalizat 620,5 milioane euro în creştere cu 104,8% faţă de 2009. Pe segmentul futures, 2010 a fost cel mai bun an de la lansare, din 2007. Valoarea de tranzacţionare a fost de 25,3 milioane euro, în creştere cu 59,5% faţă de 2009. Şi unităţile de fond tranzacţionate au cunoscut o creştere de 10,2% faţă de 2009, atingând un nivel de 5,36 milioane euro. Noul instrument financiar al BVB din 2010, produsele structurate, a înregistrat o evoluţie semnificativă, atingând un nivel al valorii tranzacţionate de 10,7 milioane euro corespunzător unui număr de 12.706 tranzacţii pentru 1,2 milioane de unităţi tranzacţionate.

           Motivele pentru care fondurile de obligaţiuni au înregistrat un succes atat de mare sunt:

           1.Momentul care a marcat startul creşterii accelerate a investiţiilor în fondurile de obligaţiuni coincide cu “prăbuşirea” bursei locale. Astfel, în 2008, investitorii care achiziţionau în mod tradiţional acţiuni, s-au reprofilat odată cu scăderea bursei, alegând să îşi mute investiţiile în fondurile de obligaţiuni, instrumente cu un grad de risc mult mai scăzut. În consecinţă, deşi randamentele anuale erau aproximativ de 30%, scăderile de până la 70% de pe bursa locală i-au determinat pe investitori să se refugieze în instrumente mai sigure şi mult mai puţin expuse la volatilităţi.

Grafic nr.1

Fondurile de obligaţiuni investesc într-o proporţie ridicată în obligaţiuni, fie că acestea sunt obligaţiuni de stat, municipale sau corporative. Restul banilor sunt investiţi în alte instrumente cu grad scăzut de risc, cum ar fi depozitele bancare. Datorită faptului ca agregă sume mari, administratorii fondurilor de obligaţiuni negociază cu băncile rate ale dobânzii ridicate pentru depozitele plasate, contribuind astfel la creşterea randamentului fondului.

           2.Randamentele oferite de fondurile de obligaţiuni sunt extrem de atractive pentru cei cu aversiune faţă de risc. Fondurile de obligaţiuni au fost performerele pieţei înregistrând randamente de până la 14%. De altfel, randamentul fondurilor de obligaţiuni s-a situat de-a lungul timpului cu mult deasupra ratei inflaţiei şi ratei medii a dobânzii practicate la depozitele bancare pe un an. În anul 2010 fondurile de obligaţiuni au avut o performanţă cuprinsă între 6.93% – 11.79%, randament superior atat ratei inflaţiei (7,88 %) estimate cât şi ratei medii a dobânzii la depozitele pe un an(aproximativ 3%).

            3.Strategiile de vânzare ale administratorilor bancari şi-au pus cu siguranţă amprenta asupra intrărilor de bani în fondurile de obligaţiuni. Administratorii de fonduri care fac parte din reţele bancare extinse au intensificat eforturile de atragere de investiţii în aceste fonduri prin intermediul reţelelor bancare, aşa încât cele mai mari adeziuni în fondurile de obligaţiuni au fost înregistrate în cazul administratorilor din această categorie.

             Principalele direcţii în care ar trebui să acţioneze Bursa de Valori Bucureşti în următorii ani ar fi: să creeze condiţii optime de manifestare a cererii şi ofertei de instrumente financiare şi să stimuleze prezenţa pe piaţa bursieră a factorilor care dau substanţă oricărei burse: emitenţii, investitorii şi instrumentele financiare. Cea mai sintetică modalitate de exprimare a succesului demersurilor pe care ar trebui să întreprindă Bursa de Valori Bucureşti în viitor pentru dezvoltarea pieţei bursiere din România să obţină prin raportare la cifrele care vor fi consemnate în dreptul a doi indicatori cantitativi: capitalizarea bursieră şi valoarea tranzacţiilor.

Indicatori principali	An
	2009		2010
	Mil. Ron	Mil. EUR	Mil. RON	Mil.EUR
Total piata
Valoare tranzactionata totala	6464,87	1527,49	6477,37	1562,35
Societati admise la tranzactionare
Numar societati	69		72
Capitalizarea bursiera	80074,50	19052,65	92012,86	21664,87
Valoarea tranzactionata	5082,95	1201,49	4145,07	997,50
Rata lichiditatii (val. tranz./capitalizare)	7,93		4,98
PER piata	14,42		11,37
PER piata/Valoare nominala	1,04		1,02
Rata dividendului	2,81		1,44
Societati nelistate
Numar societati nelistate	31		27
Valoare tranzactionata	9,74	2,31	5,27	1,26
Obligatiuni
Numar obligatiuni	60		56
Valoare tranzactionata	1177,62	277,78	2224,15	539,21
Unitati de fond
Numar instrumente	2		3
Valoare tranzactionata	2,76	0,65	6,36	1,53
Produse structurate
Numar instrumente	0		9
Valoare tranzactionata	0,0	0,0	3,38	0,79
Futures
Numar instrumente	42		42
Valoare tranzactionata	67,05	15,88	93,15	22,06
Oferte publice primare
Valoare tranzactionata	124,75	29,37	0,0	0,0

                                                                               Tabel nr. 1

Criza si originea sa

            Criza financiara este o situatie in care unele institutii sau bunuri financiare   isi pierd brusc o parte semnificativa din valoarea lor. Actuala criza, numita criza subprime sau criza creditelor neperformante, este o criza determinata de scaderea brusca a lichiditatilor in pietele globale de credit si in sistemele bancare, cauzata de esecul companiilor care au investit in ipotecile subprime (cu grad mare de risc). Actuala criza nu este singulara, crize au mai existat si au trecut desigur, problema este ca nu am invatat nimic de pe urma acestora, institutiile nationale si internationale nu au reusit sa reglementeze piata, astfel incat astfel de erori sa nu se mai repete.

            Fenomenul crizei nu ar fi atat de puternic daca nu ar fi corelat cu o serie de factori care sa-i faciliteze expansiunea. Dintre acesti factori as dori sa mentionez unul foarte important, globalizarea. Globalizarea a asigurat transmiterea crizei, la fel ca transmiterea unei maladii, de la o persoana la alta, prin contact direct. Unul din cei care au prevazut criza economica din 2007, este Nassim Nicholas Taleb; care scria in cartea sa Lebada Neagra – Impactul foarte putin probabilului: „Globalizarea creaza fragilitate centralizata, in timp ce reduce volatilitatea si confera aspect de stabilitate. Cu alte cuvinte, creeaza devastatoare Lebede Negre. Niciodata nu am mai trait sub amenintarea unui colaps global.  Institutiile financiare au fuzionat intr-un numar mic de foarte mari banci. Aproape toate bancile sunt intercorelate. Astfel incat domeniul financiar este format din banci gigantice, birocratice si atunci cand una esueaza, toate se prabusesc. Intercorelarea sporita a bancilor, face ca aparitia unei crize financiare sa para foarte putin probabila, dar atunci cand aceasta apare, sa fie mai globala si sa ne loveasca mai tare.”  De asemenea si esecurile companiilor bancare sunt mai putine, dar atunci cand apar, acestea sunt in stare sa traga in jos economia unei tari, datorita interdependentei dintre societatile bancare.

            Criza actuala a pornit de la sectorul imobiliar din SUA. Boom-ul imobiliar din perioada premergatoare crizei a fost alimentat de:

·         standarde foarte lejere pentru acordarea imprumuturilor imobiliare,

·         cresterea semnificativa a stimulentelor pentru credite,

·         tendinta pe termen lung de crestere a preturilor caselor.

Ca urmare  populatia a contractat imprumuturi ipotecare impovaratoare, cu speranta de a le refinanta pe parcurs la rate mult mai avantajoase.  Intre 1996 si 2006, preturile caselor au crescut cu 124%, vazand ca pretul imobilului detinut creste, multi americani au pus o a doua ipoteca pe diferenta de valoare, bani cu care si-au finantat cheltuielile in crestere. In perioada respectiva, o gospodarie detinea in medie 13 carduri de credit, dintre care 40% in overdraft. Speculatorii au avut si ei un rol foarte important, vazand ca pretul caselor creste au investit in imobiliare, astfel 40% din casele vandute in 2005 si 2006 nu erau resedinte permanente. Imprumuturile ipotecare subprime au crescut de la 5% in 1994 la 20% in 2006, din totalul imprumuturilor ipotecare. Intre 2005-2006, dobanzile aun inceput sa creasca si preturile caselor sa scada moderat in multe regiuni ale SUA. Refinantarea a devenit dificila, imprumuturile nerambursate si lichidarile au crescut dramatic, pe masura ce termenii initiali avantajosi  au expirat si dobanzile variabile au crescut. Peste 1,3 milioane de case au fost lichidate numai in 2007, o crestere de 79% fata de anul precedent. Preturile au continuat sa scada, iar casele noi nu s-au mai vandut atat de bine din cauza ca piata era inundata de casele provenite din lichidarile de ipoteci. Ca urmare a exploziei balonului imobiliar toti cei care au avut investitii legate de acest sector au avut de suferit. Pe masura ce piata dadea semne de panica, institutiile financiare au recunoscut pierderile legate de ipotecile subprime si au inceput sa ia masuri de redresare. HSBC a fost prima bancă care în februarie 2007 a raportat o pierdere de 10,5 miliarde USD. Profitul celorlalte bănci a scăzut şi el cu 31% în 2007 faţă de 2006. Indicele Dow Jones a scăzut cu 1000 de puncte în august 2007, faţă de luna iulie a aceluiaşi an. Acţiunile au început şi ele să scadă după primul semnal de criză din vara lui 2007. Investitorii au încercat să scape de produsele derivate bazate pe ipoteci, mii de miliarde de dolari fiind retrase din aceste produse. Banii au fost reinvestiţi în speculaţii pe preţul bunurilor de bază, ceea ce a dus la o criză a preţurilor la alimente şi o creşterea preţului petrolului.

            Ca o invatatura  a crizei, trebuie eliminate din sistemul bancar creditele cu grad mare de risc, un exemplu autohton fiind creditul cu buletinul, ca expresie a dorintei bancilor de produce tot mai multi bani; sau in limbaj neacademic, ca expresie al lacomiei. Desi economia are cicluri, ar trebui sa existe organisme la nivel statal, unional sau global, care sa previna  aparitia crizelor, prin monitorizarea si reglementarea economiei. Cat si prin existenta unor fonduri de intrajutorarea a statelor afectate. In acest sens FMI si-a extins facilitatile de creditare pentru a veni in intimpinarea nevoilor statelor membre si a majorat fomdurile aferente creditarii.