Ce este inflatia ?

            Ce este inflatia? De multe ori am auzit aceasta intrebare, si nu de multe ori am auzit raspunsuri gresite sau cel putin incomplete. Pentru a capata un raspuns clar am consultat dictionarul economic online: “inflatia  este cresterea generala a preturilor la bunuri si servicii intr-o perioada de timp”[1], aprofundand am inteles ca inflatia apare odata cu cresterea discrepantei dintre masa monetara si oferta de bunuri. Inflatia se face simtita prin cresterea generalizata a preturilor  si scaderea puterii de cumparare a banilor.

            Inflatia se poate realiza prin mai multe metode:

a)      Inflatie prin moneda – denumita si inflatie monetara, se realizeaza prin emisiune monetara fara acoperire in economie, surplsul de moneda duce la cresterea cererii de bunuri si produse, iar aceasta duce la cresterea preturilor.

b)      Inflatia prin cerere – se realizeaza atunci cand cererea agregata[2] este mai mare decat oferta agregata[3]. Cererea agregata poate creste atunci cand: creste masa monetara, are loc cresterea salariilor neînsotita de cresterea productivitatii muncii, prin extinderea creditului de consum si cand se reduce interesul spre economisire.

c)      Inflatie prin costuri – cresc costurile de productie, cererea de bunuri si servicii scade iar preturile cresc. Cauzele acestei inflatii sunt: cresterea cheltuielilor cu salarii in nonconcordanta cu productivitatea muncii, crestrea preturilor la materiale, materii prime, combustibili si energie.

d)     Inflatie importata – datorata faptului ca preturile externe cresc, si astfel creste valoarea importului, care duce la cresterea costurilor.

            Inflatia poate imbraca mai multe forme in functie de intensitatea sa:

a)      Inflatie taratoare – crestere a preturilor pe an de pana la 3%;

b)      Inflatie persistenta - crestere a preturilor pe an intre 5% si 10%;

c)      Inflatie galopanta - crestere a preturilor pe an mai mare de 10%;

d)     Hiperinflatie - crestere a preturilor pe an mai mare de 50%.

            Este de preferat ca inflatia sa fie cat mai mica, mentinerea inflatiei la nivele minime este un obiectiv principal al Uniunii Europene, pentru mentinerea stabilitatii preturilor. Un exemplu

extrem de inflatie a avut loc in Germania anului 1923, cand salariatii erau platiti de doua ori pe zi, pentru a-si putea cumpara bunurile necesare consumului inainte ca preturile sa creasca din nou.  Este de la sine inteles ca rata ridicata a inflatiei are impact negativ asupra economiei, dar pot exista cazuri in care si o rata scazuta a inflatiei poate afecta puternic o economie; in acest caz este vorba de o rata a inflatiei volatila. Volatilitatea ratei inflatiei se datoreaza oscilatiilor puternice ale preturilor in cadrul unei economii. Inflatia zonei euro a evoluat de la o inflatie volatila in anul 1970 (Portugalia avea rata inflatiei de 11,9% in 1970; 28,9% in 1984; majoritatea tarilor europene avand rate ale inflatiei ridicate si volatile) la o rata a inflatiei scazuta (sub 7%) si lipsita de volatilitate. Aceasta evolutie este una benefica pentru economia europeana si a avut la baza cateva evenimente importante pentru UE, precum: semnarea Tratatului de la Maastricht in 1992, lansarea monedei euro in 1999 sau introducerea monedei unice euro in 2002.

            O caracteristica cheie a inflatiei este cresterea preturilor si implicit scaderea puterii de cumparare a banilor. Deoarece puterea de cumparare scade, un consumator poate cumpara tot mai putin dintr-un anumit bun pe masura ce timpul trece; spre exemplu astazi cu 1 leu se poate cumpara o paine, aceeasi paine peste un an va putea fi cumparata cu 2 lei (a avut loc o crestere de 100% a pretului painii). Aceasta scadere a puterii de cumparare a banilor afecteaza in acelasi timp toti jucatorii dintr-o economie (consumatori, firme, guvern, s.a. ) si acestia sunt mai putin inclinati spre economisire, si sunt predispusi sa cheltuie in prezent.  

            Inflatia afecteaza si debitorii, spre exemplu pe tinerii care isi cumpara o casa prin credit; acestia sunt afectati de rata inflatiei prin prisma faptului ca inflatia afecteaza rata dobanzii, iar in  cazul unei inflatii volatile, creditorii isi asigura riscul de cresterea inflatiei prin practicarea unor cresterea ratei dobanzii sau prin folosirea dobanzii variabile, lucru care ii  dezavantajeaza net pe debitori.

            Cum masuram inflatia? In Romania inflatia este masurata concomitent prin doi indicatori: indicele preturilor de consum, indice prevazut pentru specificul economiei romanesti; si indicele armonizat al preturilor de consum, care reprezinta o metoda de calcul al cresterii preturilor la nivelul Uniunii Europene. Cei doi indicatori sunt calculati de catre Institutul National de Statistica.

            Gestionarea inflatiei se realizeaza prin politica monetara sau prin cea fiscala. Politica monetara este implementata de catre Banca Central Europeana si are un rol foarte importanat in reducerea inflatiei. Politica monetara regleaza catitatea de bani din economie prin intermediul ratei dobanzii de referinta, astfe se urmareste sa nu existe o cantitate de bani mai mare sau mai mica decat nevoile efective ale economiei.

            Cum functioneaza mecanismul ratei dobanzii de referinta? Rata dobanzii de referinta reprezinta pretul la care bancile comerciale se imprumuta de la banca centrala (in cazul nostru Banca Nationala a Romaniei). Nivelul acesteia determina sumele care le vor imprumuta bancile centrale de la BNR, si astfel costurile la care care aceste sume vor fi oferite clientilor bancilor comerciale. Daca bancile comerciale imprumuta sume la o rata a dobanzii de referinta crescuta, acestea vor percepe dobanzi crescute si astfel: imprumuturile devin mai putin accesibile, oamenii vor prefera sa economiseasca mai mult decat sa cheltuiasca, scade cantitatea de bani din circulatie si astfel scade cererea, ceea ce va duce la scaderea preturior si implicit a ratei inflatiei. Acest proces poate avea loc si invers, situatie nu prea agreata deoarece in final duce la o rata a inflatiei ridicata.     

            Cum se gestioneaza inflatia prin intermediul politicii fiscale? Politica fiscala poate modifica cererea si oferta si implicit rata inflatiei. Modificarea cererii si a ofertei se realizeaza prin deciziile guvernului, prin nivelul impoziteleor si taxelor si introducand bani in economie (prin realizarea de investitii in infrastructura si servicii).

            Inchei aceasta scurta prezentare cu mentiunea ca mai sunt aspecte de discutat pe seama inflatiei precum: modul cum este aceasta perceputa si tratata la nivelul Uniunii Europene, cum afecteza inflatia economia unei tari, cum afecteaza deciziile luata de cetateni, agenti economici sau guverne si institutii de stat, si altele. Cert este ca inflatia este un fenomen care trebuie tinut sub control pentru o dezvoltare sanatoasa a economiei. Pentru studierea mai pe larg a inflatiei se poate face la urmatoarele adrese:

• http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/hicp/introduction
• http://www.ecb.europa.eu/stats/prices/hicp/html/inflation.en.html
• http://en.wikipedia.org/wiki/Nairu

---

[1] http://www.dictionar-economic.com/index.php?do=view&id=28

[2] Cerera agregata – reprezinta totalitatea cererii de bunuri si servicii, intr-o perioada data.

[3] Oferta agregata – reprezinta totalitatea bunurilor si serviciilor oferite pe o piata nationala de catre agentii economici nationali si straini.

Indicele armonizat al preturilor de consum si indicele preturilor de consum

            Indicele preturilor de consum (IPC) este „un indicator economic menit a masura modificarile preturilor pe care le platesc consumatorii casnici pentru bunuri si servicii ”[1] conform definitiei date de Comisia Europeana, in timp ce indicele armonizat al preturilor de consum  (IAPC) este „un indicator economic construit pentru a masura in timp variatiile preturilor bunurilor de consum  si serviciilor achizitionate de gospodariile populatiei. IAPC se calculeaza in conformitate cu o abordare armonizata si un singur set de definitii.”[2]

            Din definitiile celeo doi indici reiese ca IPC este un indice ce reflecta evolutia preturilor de consum intr-o terta tara, in timp ce IAPC este un indice ce reflecta evolutia preturilor de consum al unei tari, dar dupa o metodologie armonizata la nivelul Uniunii Europene. IAPC se calculeaza pentru Uniunea Europeana, Spatiul Economic European, precum si pentru tarile candidate sau in curs de aderare.

            Ca angajament asumat in perioada de pre-aderare la U.E., Romania, prin intermediul Institutului National de Statistica a adoptat metodologia de calcul a IAPC, astfel calculeaza atat IPC cat si IAPC.  Diferentele intre cei doi indici sunt:

a)      In ceea ce priveste baza de calcul:

·         La calculul IPC se utilizeaza un grup de: 54 de posturi de produse alimentare, 112 posturi de produse nealimentare si 50 de posturi de servicii, semnificative pentru consumul din Romania.

·         La calculul IAPC se utilizeaza clasificarea cheltuielilor dupa destinatia de consum (COICOP[3]), astfel posturile din sitemul national sunt regrupate conform acestei clasificatii.

b)      In ceea ce priveste consumatorii luati in calcul:

·         Pentru  IPC se iau in calcul doar cheltuielile de consum ale rezidentilor  realizate in Romania.

·         Pentru IAPC se iau in calcul pe langa cheltuielile rezidentilor si cheltuielile turistilor straini realizate pe teritoriul Romaniei.

c)      In ceea ce priveste perioada de referinta a indicilor:

[1] http://ec.europa.eu/economy_finance/focuson/inflation/glossary_ro.htm#hicp

[2] Ibidem

[3] Classification of Individual Consumption According to Purpose

·         IPC se calculeaza fata de luna anterioara a aceluiasi an, practic evidentiaza evolutia preturilor de la o luna la alta; IPC calculat fata de luna decembrie a anului anterior, indica evolutia preturilor de la inceputul anului.

·         IAPC se calculeaza fata de media anului 2005 (2005 = 100), iar ponderile utilizate la calcul de fiecare tara sunt exprimate in preturile lunii decembrie ale anului anterior.

            Calculul IAPC serveste la masurarea inflatiei, fiind foarte important ca in toate statele U.E., sa se foloseasca aceeasi metodologie de calcul pentru IAPC, deoarece acesta sta la baza calculului inflatiei. Cosul IAPC cuprinde 12 grupe de produse si servicii:

·         Alimente si bauturi nealcoolice – 15,6%;

·         Bunuri si servicii diverse – 8,5% ;

·         Restaurante si hoteluri – 9,4%;

·         Sanatate – 4,2%;

·         Recreatie si cultura – 9,7%;

·         Mobilier, echipament casnic si intretinerea de rutina a locuintei – 7,1%;

·         Imbracaminte si incaltaminte – 6,8%;

·         Intretinerea lociuntei, apa, energie electrica, gaze si alti combustibili – 15,6%;

·         Educatie – 1%;

·         Alcool si tutun – 3,7%;

·         Transport – 15,1%;

·         Comunicatii – 3,2%;

            Dupa cum se poate vedea din cele 12 grupe de mai sus, fiecare are o anumita pondere, reprezentand importanta respectivului articol in bugetul unei gospodarii. Din graficul urmator se poate vedea compozitia grupelor de produse incluse in cosul IAPC in U.E. intre 1996 si 2010. Se mai poate observa ca ponderea alimentelor si bauturilor nealcoolice in cos a scazut, iar ponderea bunurilor si serviciilor diverse a crescut, datorita schimbarii preferintelor consumatorilor.     

Grafic nr.1

Sursa: www.ec.europa.eu[1]

            Calculul celor doi indici este importanta in determinarea inflatiei, atat la nivel statal cat si la nivel unional. Calculul evolutiei preturilor de consum prin indicele armonizat al preturilor de consum prezinta o importanta majora, deoarece este nevoie de o metodologie unitara pentru toate statele membre ale Uniunii Europene.  

---

[1]  http://ec.europa.eu/economy_finance/focuson/inflation/measuring_ro.htm#

Internet banking-ul in 2010

            Dupa evolutia puternic ascendenta a serviciului de internet banking in anul 2009, serviciul castiga in continuare teren in defavoare celorlalte servicii bancare. Serviciul a trecut de perioada de inceput in care a inregistrat avansuri explozive, de peste 600%, si a ajuns la maturitate, avand o crestere sustinuta si sanatoasa.

            Conform unui studiu efectuat de revista E-Finnance asupra a 19 banci din sistemul bancar autohton, care insumeaza peste 90% din cota de piata a sectorului bancar, numarul de clienti ai serviciului de internet banking este de peste 2,3 milioane, cu circa 230.000 de clienti mai mult decat in  anul 2009, dupa cum se poate vedea din graficul numarul 1.

           Cresterea numarului de clienti ai serviciului de internet banking a fost afectata de evolutia BCR. BCR detine circa 30% din piata de internet banking si a inregistrat o scadere de 4%, (dupa cum se poate vedea din graficul numarul 2) impreuna cu Volksbank fiind singurele banci din cele analizate care au inregistrat scaderi ale numarului de utilizatori. Contractia numarului de clienti ai BCR vine dupa o politica acerba de atragere a clientilor pe parcursul ultimilor 2 ani, astfel banca a parcurs etapa de atragere si intra in perioada de exploatare. Facand abstractie de scaderile celor 2 banci, numarul clientilor inrolati in serviciul de internet banking a crescut cu 30%.

            Scaderea numarului de clienti al BCR, s-a realizat pe baza segmentului de persoane fizice, in timp ce pe segmentul de microintreprinderi si PFA s-a triplat. Totusi BCR ramane lider de piata in ceea ce priveste numarul de utilizatori de IB[1], cu 674.000 de utilizatori persoane fizice, precum si 34.000 microîntreprinderi si PFA.

             Cei mai activi clienti ai serviciului au fost in 2010, cei ai bancilor mici precum: Bank of Cyprus, ATE Bank si Romanian International Bank. In 2010 s-au inregistrat cu 40% mai multe tranzactii decat in 2009. Astfel cei peste 2,3 milioane de utilizatori au efectuat peste 31,6 milioane de tranzactii, adica 14 operatiuni per utilizator.

            Cele mai multe tranzactii se realizeaza prin platformele de internet banking ale ING Bank, o prezenta benefica in Romania, pentru dezvoltarea IB, deoarece ING Romania este sucursala ING Group Olanda, tara care are cea mai mare rata de adoptare a IB din Europa. Evolutia valorii tranzactionate se poate vedea din graficul 3.

           Desi rata de adoptare a IB in Romania este mica fata de rata de adoptare a IB in tarile nordice se constata ca acest serviciu tinde spre maturitate in tara noastra.

---

[1]  Internet banking

Scad rezervele minime obligatorii

           Rezervele minime obligatorii sunt disponibilitatile banesti ale bancilor comerciale, in lei si valuta, pastrate in conturi deschise la BNR. Aceste rezerve se constituie pentru: realizarea controlului monetar (si lichiditatii) si pentru stabilizarea ratelor de dobanda de pe piata interbancara.

                Potrivit BNR caracteristicile rezervelor minime obligatorii sunt:

·         „baza de calcul a RMO se determină ca nivel mediu zilnic (pe perioada de observare) al soldurilor elementelor de pasiv în lei şi în valută din bilanţurile băncilor (cu excepţia pasivelor interbancare, a obligaţiilor către BNR şi a capitalurilor proprii)”;

·         “perioada de observare şi cea de aplicare au durata de o lună, fiind succesive (prima dintre ele reprezentând intervalul cuprins între data de 24 a lunii precedente şi data de 23 a lunii curente)”;

·         “ratele RMO pot fi diferenţiate atât în funcţie de moneda de constituire, cât şi în funcţie de scadenţa reziduală a elementelor incluse în baza de calcul (mai mică sau mai mare de 2 ani)”;

·         “RMO se constituie ca nivel mediu zilnic al disponibilităţilor menţinute pe parcursul perioadei de aplicare în conturile deschise la BNR”;

·         “deficitului de rezerve i se aplică o dobândă penalizatoare, iar abaterile repetate se sancţionează prin avertisment, amenzi sau prin limitarea operaţiunilor instituţiei de credit”.[1]

            Din 24 iulie 2009 ratele RMO pentru lei sunt:

·         15% pentru pasivele cu scadenta mai mica de 2 ani;

·         15% pentru pasivele cu scadenta mai mare de 2 ani, cu clauza de rambursare, transferare sau retragere anticipata;

·         0% pentru pasivele cu scadenta mai mare de 2 ani, fara clauza de rambursare, transferare sau retragere anticipata;

            Ratele  RMO pentru pasivele in valuta sunt in prezent de 25% , pentru pasivele cu scadenta mai mica e 2 ani si pentru cele cu scadenta mai mare de doi ani dar cu clauza de rambursare, transferare sau retragere anticipata.

            Ratel dobanzii bonificate la RMO sunt de 1.54% pentru rezervele in lei, de 0.79% pentru rezervele in euro si de 0.40% pentru pasivele in dolari americani. Ratele dobanzilor penalizatoare pentru deficitele de RMO sunt de 15.5% pentru rezervele in lei si de 12.75% pentru rezervele in euro si USD.

            Consiliul de Administratie al BNR a decis in data de 31.03.2011 sa sa reduca rata rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută cu scadenţă reziduală de sub doi ani la nivelul de 20 la sută de la 25 la sută.

             Reducerea ratelor RMO inseamna lichiditate crescuta pe piata bancara, lichiditate ce va duce la acordarea mai multor credite si la scaderea dobanzilor. Se estimeaza ca aceasta reducere va lasa in piata circa 1 miliard de euro. Aceasta reducere va intra in vigoare cu data de 24 aprilie.

            La baza acestei reduceri poate sta una din urmatoarele ipoteze:

·         Ministerul Finantelor Publice are nevoie de bani, bani pe care nu a reusit sa ii atraga de pe piata externa;

·         Se doreste incurajarea economiei, desi aceasta reducere incurajeaza creditarea in valuta, cu atat mai mult cu cat riscul valutar al Romaniei este crescut;

---

[1] www.bnr.ro

Un nou acord cu Fondul Monetar International

      Dupa ce statul Roman a contractat de la FMI un credit in valoare de 12,95 miliarde de euro, in 2009, acesta fiind parte a unui pachet mai mare de circa 20 miliarde de euro, autoritatile au mai incheiat un acord de circa 3,6 miliarde de lei. Contractarea s-a facut inainte de a plati creditele recent contractate.

      Noul acord este unul de tip precautionar, adica va fi accesat doar daca vom avea neaparata nevoie, este incheiat la fel ca acordul din 2009 pe o perioada de 24 de luni. Acest acord vine concomitent cu un credit de la Uniunea Europeana de 1,4 miliarde de euro si unul de la Banca Mondiala de 400 de milioane de euro. Conform contractului creditul de la FMI poate fi accesat doar in situatii exceptionale precum atac la moneda nationala.

      Astfel de imprumuturi sunt conditionate de adoptarea unor politici care in viziunea Fondului trebuie sa duca la redresare economica, dar pentru ca are 187 de membri, e greu ca sa gaseasca specificul fiecarei economii, astfel intervenind politici care nu sunt potrivite. Inainte de criza din 2007, se vorbea de regandirea fondului deoarece existau voci care sustineau ca nu mai corespunde economiei globale actuale. Dar odata cu declansarea crizei a fost nevoie de un organism de sprijin si astfel fondul a reintrat in joc. Astfel criza a dus la o dezvoltare a tipurilor de credite, la cresterea cotelor de participare in vederea majorarii creditelor acordate si implicit la creditele acordate pentru redresare.    

Fondul Proprietatea

           Fondul Proprietatea (FP) a fost infiintat in anul 2005 avand drept scop principal asigurarea resurselor financiare necesare despagubirii persoanelor expropriate abuziv in timpul regimului comunist. Este creat sub forma de societate pe actiuni si functioneaza ca societate de investitii de tip inchis. Fondul emite un numar de actiuni care reprezinta valoarea tuturor despagubirilor ce trebuie acordate, procesul de despagubire este inca in curs de desfasurare.

           Obiectivul investitional al fondului este aprecierea pe termen lung a capitalului prin investitii in actiuni si instrumente financiare bazate pe actiuni romanesti. La sfarsitul lui 2010 portofoliul fondului includea actiuni in 83 de societati (28 listate si 55 nelistate). Portofoliul este concentrat pe sectoare precum: energie electrica, gaze naturale si petrol, grafic numarul 1.

Grafic numarul 1, sursa datelor: Fondul Proprietatea

          Fondul este administrata de o companie britanica, Franklin Templeton, aceasta este supravegheata de Comitetul Reprezentantilor numit de catre AGA[1] a FP. Plata administratorului se face anual si se stabileste astfel:

·         0,379% aplicat la capitalizarea companiei calculata cu pretul mediu de piata pentru ultimele 90 de zile ale anului, pentru serviciul de administrare a portofoliului;

·         0,1% aplicat aceleasi baze pentru serviciul de administrare al fondului;

·         0,0007% pe luna pentru depozitare.

          Actionariatul este format din Ministerul Finantelor Publice cu 36,79% actiuni, persoane fizice romane cu 30,78%, actionari institutionali straini cu 18,06% si alti actionari, dupa cum se poate vedea din graficul numarul 2.

Grafic numarul 2, sursa datelor: Bursa de Valori Bucuresti

In anul 2010 dividentul pe actiune a fost de 0,0816 lei, dividendele oferite totalizand 1,1 miliarde de lei acestea au fost platite incepand cu luna octombrie 2010. Fondul estimeaza ca valoarea dividendului pe actiune pentru 2011 va fi de 0,0156. Diferenta dintre dividendul pe 2010 si cel pe 2011 se datoreaza in mare parte caderii cotatiei la bursa a actiunilor societatii.  Evolutia activului net pe actiune se poate vedea in graficul numarul 3.

Grafic numarul 3, sursa datelor: Fondul Proprietatea

          Pe viitor fondul prin managerul sau, Franklin Templeton doreste sa se orienteze catre valoare, catre investitii pe termen lung si doreste sa devina un fond performant.

          Initiativa de a despagubi pe cei care au fost expropriati abuziv a venit destul de tarziu, dupa cca 16 ani de la caderea regimului comunist. Astfel multi dintre cei expropriati au decedat sau au ajuns la o varsta la care nu mai vor decat o viata linistita, si chiar in cazul in care sunt interesati si le sunt alocate titluri, multi cad in capcana speculatorilor.

          Actiunile unor companii de stat strategice prezente in portofoliul FP, da posibilitatea investitorilor straini sa le achizitioneze, ceea ce nu reprezinta un joc strategic al statului roman, care si-a facut un obicei din a privatiza toate companiile de stat.

          Valoarea actiunilor fondului a cunoscut o scadere constanta in cele cateva luni de la cotarea pe bursa, toti cei interesati in ceea ce priveste fondul privesc ingrijorati spre viitor.

---

[1] Adunarea Generala a Actionarilor

Europa 2020

           Exista pareri pro si contra asupra viitorului Uniunii Europene, unii cred ca fiecare tara europeana are nevoie de avantajele create de Spatiul Economic European, de stabilitatea oferita de moneda unica si de politica unitara, pe cand altii sustin ca sansele Uniunii tind spre zero.

            Adevarul este ca traim intr-o lume tot mai tehnologizata si cu o puternica tendinta spre globalizare, intr-o lume in care principalii jucatori: Statele Unite ale Americii, Rusia si China se afla intr-o competitie acerba.

            In acest context Europa trebuie sa se mobilizeze pentru ca statele europene luate individual sa nu devina victime colaterale. Astfel s-a elaborat Strategia Europa 2020, care stabileste tintele de atins pana in anul 2020. Prioritatile stategiei sunt:

• dezvoltarea unei economii bazate pe cunoastere si inovare;
• crestere durabila - economie eficienta in ceea ce priveste ecologizarea utilizarii resurselor;
• crestere favorabila incluziunii si ocuparea masiva a fortei de munca.

Principalele obiective ale Strategiei Europa 2020 sunt:

• 75% din populatia cu varsta intre 20 - 64 de ani sa aiba un loc de munca;
• sectorului de cercetare - dezvoltare sa ii fie alocate 3% din PIB-ul UE;
• abandonul scolar timpuriu sa se situeze sub 10%, iar cel putin 40% din tineri sa urmeze cursurile institutiilor de studii  superioare;
• reducerea cu 20 de milioane a persoanelor amenintate de saracie.

 In primul rand insa trebuie gasita calea de iesire din criza. Aceasta a aratat unele deficiente ale uniunii precum:

• rata medie de crestere a UE a fost mai scazuta decat a principalilor parteneri economici in ultimii 10 ani;
• rata de ocupare a fortei de munca in Europa este mai scazuta decat in alte parti ale lumii: media fiind de 69% pentru persoanele intre 20 si 64 de ani; numai 63% dintre femei lucreaza in comparatie cu 76% dintre barbati; cetatenii europeni lucreaza in medie cu 10% mai putine ore decat cei din Statele Unite si Japonia;
• se inregistreaza imbatranirea populatiei.

Lumea evolueaza si provocarile se intensifica:

• Europa este o economie puternica dar concurenta este acerba, tari precum India si China investesc mult in cercetare - dezvoltare, pentru a avansa in clasamentul economic global;
• sectorul financiar global necesita o mai atenta reglementare, pentru a preveni repeterea crizelor globale, bazate pe bule speculative, precum cea din 2007;
• se constata necesitatea orientarii catre resurse regenerabile, deoarece utilizarea combustibililor fosili afecteaza grav climatul, iar previziunea conform careia populatia mondiala va creste de la 6 la 9 miliarde, va intensifica concurenta pentru resurse naturale.

Ce ne ramane de facut este sa devenim mai eficienti, sa ne utilizam mai eficient resursele, sa investim mai mult in cercetare dezvoltare pentru ca Uniunea Europeana sa se inscrie pe o traiectorie ascendenta a prosperitatii, si sa nu continua reformele intr-un ritm lent care ar duce la o degradare a bunastarii sociale si a economiei.

Evoluţia inflaţiei în România

           Inflatia se poate defini ca o crestere a nivelului general al preturilor atat la bunuri cat si la servicii in conditiile in care puterea de cumparare scade. Inflatia se face simtita atat la nivelul consumatorului cat si la nivelul macroeconomic.
           Inflaţia are influenţe atât pozitive cât şi negative asupra creşterii economice, asupra populaţiei, dar şi asupra întreprinderilor. O inflaţie ridicată frânează creşterea economică, hiperinflaţia induce recesiune, iar la un nivel moderat, inflaţia în general antrenează efecte benefice. Însă de cele mai multe ori acesta determină efecte negative şi de aceea oamenii de specialitate au formulat anumite politici de control şi stopare a fenomenului inflaţionist. Datorită consecinţelor negative asupra organismului economic şi social, inflaţia constituie un obiectiv major al politicilor macroeconomice din toate ţările cu economie de piaţă. De aceea politicile actuale de combatere a inflaţiei au fost astfel elaborate încât să stopeze inflaţia şi, în acelaşi timp, să permită creşterea economică şi limitarea şomajului.
           Ţintele de inflaţiei stabilite şi intervalul acceptat de BNR pentru variaţia ratei inflaţiei în următoarea perioadă, arată astfel:

Grafic nr. 1 - Ţintele de inflaţie şi intervalul de variaţie stabilit de BNR

           Ţintele anuale de inflaţie s-au plasat în ultimii ani pe o traiectorie descendentă, nivelul lor scăzând de la 7,5 la sută ±1 punct procentual în 2005, la 3,5 la sută ±1 punct procentual în 2009 şi 2010. Ţinta de inflaţie pentru sfârşitul anului 2011 a fost coborâtă la nivelul de 3 la sută ± 1 punct procentual. Opţiunea de a se accentua în 2011 trendul descendent al ţintelor anuale de inflaţie a fost justificată în principal de perspectiva decelerării susţinute a inflaţiei în următorii ani, având ca resort contracţia severă suferită în 2009 de economia românească sub impactul crizei financiare şi economice globale, precum şi de ritmul lent de redresare anticipat în perioada post-criză a economiei mondiale şi implicit cea naţională. În favoarea opţiunii a mai pledat capacitatea acestui nivel al ţintei de a satisface cerinţa de a se consolida dezinflaţia şi de a se atinge în concordanţă cu calendarul prevăzut pentru adoptarea euro un nivel al ratei inflaţiei compatibil cu criteriul de inflaţie al Tratatului de la Maastricht, precum şi, ulterior, cu definiţia cantitativă a stabilităţii preţurilor adoptată de BCE. În acelaşi timp, opţiunea privind nivelul ţintei de inflaţie pentru anul 2011 a reflectat preocuparea BNR pentru stabilirea unor obiective realiste, atingerea acestora fiind esenţială pentru consolidarea credibilităţii băncii centrale şi implicit pentru ancorarea eficace a anticipaţiilor inflaţioniste pe termen mediu. În contextul dat, menţinerea unei abordări prudente în ceea ce priveşte pasul de reducere a ţintei de inflaţie pentru 2011 a fost justificată de riscurile şi incertitudinile legate de magnitudinea efectelor inflaţioniste directe ce vor continua să fie exercitate de factori aflaţi în afara sferei de influenţă a băncii centrale, cei mai importanţi fiind:

• ajustarea preţurilor administrate;
• reluarea proceselor de convergenţă economică, inclusiv a convergenţei nivelului preţurilor, după încheierea perioadei de contracţie economică sincronizată;
• menţinerea unor rigidităţi nominale asimetrice.

 Grafic nr. 2 - Evoluţia inflaţiei, sursa Raport asupra inflaţiei, februarie 2011, BNR

            Ţintirea inflaţiei pe anii 2007-2009 s-a dovedit corectă şi eficientă. BNR trebuie să continuie efortul pentru reducerea inflaţiei într-un ritm realist, este necesară aplicarea “ţintirii directe a inflaţiei” (inflation targeting), trebuie să se alinieze la politicile monetare ale zonei euro, pentru a evita şocurile produse de schimbările bruşte ale orientării politicii monetare; politica valutară trebuie să permită realizarea cursului real al leului. Deasemenea Banca Centrală trebuie să finalizeze adaptarea acquis-ului comunitar în activitatea bancară şi procedurile de supraveghere şi întărirea independenţei băncii centrale, trebuie să dezvolte sistemul bancar şi ansamblul sistemului financiar pentru a creşte raţionalitatea alocării resurselor şi a asigura politicii monetare canale adecvate de transmisie, trebuie să modernizeze sistemul de plăţi şi să-l conecteze la sistemul European T.A.R.G.E.T.